Canada a ales fregata Type 26 ca viitoarea navă de suprafață de mari dimensiuni a Forțelor Navale Canadiene.
Trei finaliste s-au întrecut în programul canadian de dotare cu fregate, denumit Canadian Surface Combatant:
- Type 26 propusă de compania britanică BAE Systems în parteneriat cu Lockheed Martin Canada;
- fregata olandeză De Zeven Provincien propusă de Damen în colaborare cu Alion Canada;
- fregata spaniolă F-105 concepută de Navantia în parteneriat cu Saab și CEA Technologies.
Programul canadian prevede construirea a 15 noi nave pentru a înlocui actualele 12 fregate din clasa Halifax și fostele patru distrugătoare clasa Iroquois deja retrase din serviciu de Marina Regală Canadiană.
După selectarea câștigătorului, guvernul canadian va începe negocierile cu Lockheed Martin Canada, principalul contractor, pentru a stabili desingul final precum și evaluarea performatelor armamentului și a restului sistemelor ce vor echipa navele.
De asemenea, vor fi negocieri asupra stabilirii drepturilor de proprietate intelectuală, și va fi evaluată capacitatea companiei câștigătoare de a livra proiectul în termenul stabilit.
În cazul în care se va ajunge la concluzia că firma câștigătoare nu poate îndeplini termenii contractului, se va trece la negocieri cu urmatoarea companie clasată în competiție.
Pe lângă BAE Systems ca proiectant si Lockheed Martin Canada ca integrator principal, alte companii participante la proiect sunt CAE, MDA, L3 Technologies și Ultra Electronics Maritime Systems.
Construcția primei nave din totalul de 15 va începe în prima parte a anilor 2020, iar costul întregului program este estimat ca fiind între 55 și 60 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 45 miliarde de $).
Astfel, Canada se alătură Australiei si Regatului Unit devenind al treilea stat ce va avea în dotare fregata concepută de BAE Systems. în momentul de față, singurele nave de mari dimensiuni din flota de suprafață a Canadei sunt 12 fregate din clasa Halifax.
Marea Britanie va opera opt astfel de fregate, prima dintre ele fiind deja botezată HMS Glasgow. Primele trei unități vor intra în serviciul Royal Navy in 2020.
Type 26 a fost câștigătoare și în programul australian de dotare cu noi fregate denumit Project SEA 5000 Phase 1. Nouă nave bazate pe designul BAE Systems vor intra în serviciul Marinei Regale Australiene, australienii botezând noua clasă de nave cu numele Hunter.
Navele vor fi construite în șantiere australiene începând cu 2020, primele fiind așteptate să intre în serviciu la sfârșitul anilor 2020.
Noile fregate le vor înlocui pe cele din clasa Anzac și se vor alătura celor trei distrugătoare din clasa Hobart axate pe lupta anti-aeriană.
Întregul program va avea un cost estimat la 35 de miliarde de dolari australieni.
Celelalte două finaliste în programul australian au fost Evolved F-100 a Navantia și proiectul unei fregate FREMM modificate din ofertat de Fincantieri.
Type 26 are o lungime de 149,9 m și un deplasament între 6900 și 8000 de tone, fiind concepută ca o navă multi-misiune cu accent pe lupta anti-submarin.
Propulsia este de tip CODLOG (combined diesel-electric or gas), nava fiind pusă în mișcare de patru turbine pe gaz Rolls-Royce MT30, de patru generatoare diesel MTU și de două motoare electrice.
Nava este bine echipată și pentru lupta anti-aeriană, dispunând de un lansator vertical cu 48 de celule ce găzduiește rachete Sea Ceptor (CAMM). Dispune de asemenea și de un lansator vertical Mark 41 (Mk 41) cu 24 de celule, capabil să lanseze atât rachete Sea Ceptor cât și rachete de croazieră Tomahawk.
Această versiune echipată cu două sisteme de lansare verticală (VLS) a fost selectată de către Marina Regală a Marii Britanii, Regatul Unit fiind singura țară în afara Statelor Unite ce operează rachetele de croazieră Tomahawk.