MIM-104 Patriot air defence system

Postat de: Andrei Dcs

MIM-104 Patriot este un sistem mobil de apărare aeriană cu rază medie spre lungă ce dispune și de capabilități anti-balistice.

Autor foto: Mark Holloway from Beatty, Nevada, USA
Sursă Wikimedia: [link]
Sursa originală: [link]

Dezvoltarea sistemului anti-aerian (de rachete) Patriot poate fi urmărită în timp până în anii 60. După anularea proiectului sistemului anti-balistic SAM-A-19 Plato in februarie 1959, armata americacă a demarat programul Field Army Ballistic Missile Defense System (FABMDS).

A fost selectat proiectul celor de la General Electric, dar în anul 1962 armata SUA a ajuns la concluzia ca tehnologia disponibilă în acel moment nu poate oferi un sistem rentabil. Astfel, programul FABMDS a fost de asemenea anulat.

A fost rapid înlocuit de programul Army Air Defense 1970 (AADS-70). Redenumit Surface-to-Air Missile - Development (SAM-D) în 1964, unsprezece ani mai târziu, în 1975, o rachetă (un interceptor) SAM-D a angajat cu succes o dronă.

În anul următor, în 1976, SAM-D a fost redenumit în PATRIOT Air Defense Missile System, iar dezvoltarea sistemului a luat avânt.

Primele unități Patriot au intrat în serviciu în 1981, atingând capacitatea (capabilitatea) operațională inițială în 1984.

La început Patriot a fost folosit (utilizat) exclusiv ca sistem de apărare împotriva aeronavelor. Capacitatea de a angaja rachete balistice a fost atinsă la sfârșitul anilor 1980, când a fost introdus interceptorul Patriot Advanced Capability (PAC), iar întregul sistem a primit îmbunătățiri.

Componentele sistemului Patriot

1. Radarele:

1.1 Radarul AN/MPQ-53

Radarul AN/MPQ-53 este un radar multifuncțional (ce funcționează) în bandă G/H. Modul de funcționare este bazat pe scanarea electronică pasivă și a fost dezvoltat pentru unitățile Patriot PAC-2.

Are capacități IFF (friend or foe identification / RO: identificare prieten sau dușman), ECCM (electronic counter-countermeasure / RO: contramăsuri electronice) și TVM (track-via-missile).

Are o rază de detectare de până la 170 de km și este capabil să urmărească până la 100 de ținte și să ghideze până la nouă rachete PAC-2.

Radarul este alimentat de unitatea EPP (Electric Power Plant / RO: Centrală electrică) și controlat de unitatea ECS (Engagement Control Station / RO: Centrul de Control al angajamentului țintelor).

1.2. Radarul AN/MPQ-65

AN/MPQ-65 este un radar în bandă C cu scanare electronică pasivă dezvoltat pentru a ghida interceptoarele anti-balistice PAC-3. MPQ-65 poate ghida si interceptorii PAC-2 înlocuind astfel AN/MPQ-53 în componența noilor siteme Patriot PAC-3.

AN/MPQ-65 are capacități de căutare, detecție și urmărire a țintelor mai bune decât vechiul MPQ-53. Aceste noi capabilități au fost obținute prin adăugarea unui al doilea tub pentru emiterea undelor.

Montat pe semiremorci tip M860, radarul MPQ-65, ca și predecesorul MPQ-53 acoperă un sector de scanare de 120 de grade.

1.3 Noul radar AESA bazat pe tehnologie cu Nitrură de galiu

Sistemul Patriot va primi un nou radar ultramodern de tip AESA (active electronically scanned array / RO: scanare electronică activă) bazat pe tehnologia cu nitrură de galiu. Acest radar, dezvoltat de Raytheon, va asigura o acoperire de 360 de grade și va avea un cost de întreținere cu 50% mai scăzut decât MPQ-65.

2. Stația de Control an Angajamentului AN/MSQ-104

AN/MSQ-104 Engagement Control Station (ECS) (RO: Stația de Control an Angajamentului) este centrul de angajament în luptă al sistemului Patriot.

Unitatea ECS comunică și controlează până la opt stații de lansare prin intermediul unei antene de transmitere a datelor în frecvențe foarte înalte de tip VHF. Acestă antenă poate fi ridicată până la o înălțime de 12,8 metri.

Pe lângă sistemele de lansare, unitatea ECS controlează și radarul, centrala electrică (EPP) și unitatea de antene (AMG) prin cabluri de date și control.

În interiorul unității ECS se află două stații de operare, cunoscute drept MS1 (manstation one) și MS3 (manstation three). Din aceste stații, operatorii controlează sistemul în timpul angajării posibilelor ținte. MS2 (manstation two) este stația de comunicare vocală.

Alte echipamente ale ECS sunt computerul de control al armelor, interfața de control a unității radar / interceptori, terminalul de date VHF, echipamentele de comunicații vocale VHF și trei terminale radio releu UHF.

3. Unitatea de antene OE-349

OE-349 Antena Mast Group (AMG) (RO: Grupul de antene) face posibilă comunicarea UHF între stația de control an angajamentului (ECS), Centrul de informații și coordonare AN/MSQ-116 și Grupul de releu de comunicare AN/MRC-137.

Stația AMG dispune de două catarge controlate de la distanță ce pot fi ridicate la o înălțime de 30 de metri. Pe fiecare catarg sunt montate două antene de 4 kW care pot fi controlate în azimut.

4. Centrala electrică (Electric Power Plant (EPP) III)

Centrala electrică constă din două generatoare diesel cu o putere de 150 kW fiecare conectate la un ansamblu de distribuție a energiei electrice. Centrala electrică alimentează radarul și stația de control a focului AN/MSQ-104.

Centrala electrică este conectată la radar prin trei cabluri de alimentare. Conexiunea cu stația de control a focului se face cu un cablu de alimentare și un cablu de control.

5. Stația de lansare M901

Lansatorul M901 dispune de patru canistre, fiecare putând găzdui un singur interceptor PAC-2, PAC-2 GEM sau PAC-2 GEM/T.

Când vine vorba de rachetele anti-balistice, care au dimensiuni mai mici, până la patru interceptori PAC-3 sau PAC-3 MSE pot fi încărcați într-o singură canistră. Astfel, fiecare lansator pregătit pentru interceptarea rachetelor balistice poate găzdui un maxim de 16 interceptori din familia PAC-3.

MIM-104 Patriot - Date generale și specificații:
Tip Sistem mobil de apărare aeriană cu capabilități anti-balistice
Țara de origine Statele Unite ale Americii
Perioada de serviciu și stadiul actual Introdus în serviciu operativ în 1981
Capabilitate operațională inițială atinsă în 1984
Proiectant Raytheon, Hughes, and RCA
Perioada de proiectare 1969
Perioada de producție 1976-prezent
Unități construite 1.106 lansatoare in serviciul U.S. Army
Peste 172 de lansatoare exportate
Peste 10.000 de interceptori fabricați
System Components Radare:
GaN radar in development
Un nou radar AESA cu tehnologie bazată pe galiu în dezvoltare
AN/MPQ-65 pentru sistemele PAC-3
AN/MPQ-53

OE-349 Antenna Mast Group (AMG)

EPP-III Diesel-Electric Power Plant (EPP)

M901 & M903 Launching Stations

Missiles:
MIM-104A
MIM-104B (PAC-1)
MIM-104C (PAC-2)
MIM-104D (PAC-2/GEM) - guidance enhanced missiles (GEM)
MIM-104F (PAC-3)
PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE)
SkyCeptor / Patriot Advanced Affordable Capability-4 (PAAC-4)
Missiles / Rockets per Launcher PAC-2 și PAC-2 GEM/T: 4 interceptori per lansator
PAC-3 și PAC-3 MSE: 16 interceptori per lansator
Radar Scan Sector (in Azimuth & Elevation) Noul radar GaN: 360 de grade
AN/MPQ-65: 120 de grade
AN/MPQ-53: 120 de grade
Search / Detection / Coverage Range AN/MPQ-53 & AN/MPQ-65: ~100-170 km rază de detecție
Simultaneously Tracked Targets AN/MPQ-53 & AN/MPQ-65: peste 100 de ținte
Simultaneously Engaged Targets 9
Missile / Rocket - Mass / Weight PAC-1: 700 kg
Missile / Rocket - Length / Height PAC-1: 5.800 mm / 5,8 m
Missile / Rocket - Diameter / Width PAC-1: 410 mm / 4,1 m
Warhead PAC-1: 90 kg
Missile / Rocket Engine PAC-1: Motor de rachetă cu combustibil solid
Propellant PAC-1: Combustibil solid
Missile / Rocket Range PAC-1: 70 km
PAC-2: 96 km - 160 km
PAC-3: 20 km împotriva rachetelor balistice
PAC-3 MSE: 35 km împotriva rachetelor balistice
Missile / Rocket Altitude PAC-1: 24.200 m / 24,2 km
Missile / Rocket - Speed / Velocity PAC-1: Mach 2,8
PAC-2 & PAC-3: Mach 4,1
Guidance System PAC-1: Ghidaj radio cu localizare semi-activă Track Via Missile
PAC-3: Ka Band AESA seeker
Launch Platform Semi-trailer